„Statele Unite sunt partenerul nostru strategic, nu dușmanul nostru”, a constatat astăzi premierul Binali Yıldırım, ca trezit dintr-un coșmar. Mai ieri, același înalt oficial declara război Americii, tunând după tentativa de lovitură de stat: „Orice țară care îl adăpostește pe clericul Gülen nu poate fi un prieten al Turciei și va fi considerată în război cu Turcia”.
Ce s-a întâmplat din 16 iulie până acum? Lucruri pe care le știm: arestările masive ale dușmanilor Președintelui, zeci de mii de oameni nu doar din structurile de apărare și securitate – jurnaliști, dascăli, civili din varii domenii, al căror singur capăt de acuzare e acela că au fost sau sunt gülenști. Apoi, întâlnirea istorică dintre Sultan și Țar. Și, în urmă cu câteva zeci de ore, deplasarea intempestivă la Tehran a șefului diplomației turce, Mevlüt ÇavușoÄŸlu.
Ce nu știm – având deocamdată doar informații neconfirmate din trei surse și mai multe bănuieli rezonabile – este de ce Ankara a îndulcit brusc tonul.
După amenințări și șantaje, adresate deopotrivă Statelor Unite și Uniunii Europene, turcii par brusc să se repoziționeze. Iar motivul nu e faptul că se va vădi curând că nu au argumente solide pentru extrădarea lui Fethullah Gülen și că tentative de lovitură de stat apare din ce în ce mai stranie. Motivul pare mult mai profund și e legat de viitorul economico-politic al Turciei. Trilaterala cu Rusia și Iranul nu va putea evita o eventuală criză economică, nici – dată fiind polarizarea adâncă a societății, pe care propaganda n-o va mai putea ascunde – spectrul unui război civil.